Marius Șumudică a reușit performanța, pe deplin ajutat de incompetența conducerii giurgiuvene, să transforme Astra dintr-o echipă cu un fotbal model în una care își merită locul în subsolul clasamentului. Giurgiuvenii s-au prezentat la Botoșani, în fața unei echipe care a impresionat în acest start de Liga 1, chitită să nu piardă. Cu o apărare aglomerată care s-a ocupat din primele minute de tibiile periculoșilor Golofca și Astafei, Astra a neglijat complet în prima repriză orice preocupare ofensivă și, în rarele ocazii în care a avut mingea, traseul a sărit construcția și mingea a fost trimisă de fiecare dată înalt și lung pe un Denis Alibec pierdut între fundașii centrali ai moldovenilor.
După o primă repriză în care cartonașul roșu părea că e doar o chestiune de timp, giurgiuvenii s-au mai calmat. Și s-au pus pe fotbal, ce-i drept, pentru scurt timp. Alex Ioniță s-a trezit singur cu Iliev, însă s-a pierdut și a șutat în portar. Imediat, moldovenii au început să simtă pericolul și au preferat să paseze ca la handbal, încercând să găsească o breșă. Ajutați de izolarea lui Alibec și de forma execrabilă a lui Budescu, elevii lui Grozavu au ratat șansa victoriei în ultimele minute, atunci când Astafei nu a putut trimite în poartă, din șase metri, o minge ce i-a fost centrată ideal.
Egalul mulțumește Botoșaniul, echipă care adună 20 de puncte și care este pe locul 4 în clasament. Pentru Astra situația continuă să fie gravă, campioana clasându-se pe locul 10 cu 13 puncte acumulate, la 14 distanță de liderul Steaua.
FC Botoșani – Astra 0-0
22:17 Astafei nu e capabil să finalizeze o minge excelentă pe care o primește pe frunte, la șase metri în fața porții. Fostul jucător al Petrolului trimite pe lângă poartă și ratează o șansă uriașă în minutul 90.
22:14 Calitatea fotbalului a scăzut considerabil, se joacă pe contre însă nu dintr-o indicație inspirată venită de pe bancă, ci din lipsa posibilităților de exprimare tehnică. Se sare peste construcție și ambele echipe apelează la mingi lungi, înalte, pe atacanți.
21:51 Alex Ioniță ratează cea mai mare șanse a acestui meci, în minutul 63, atunci când singur cu portarul nu reușește să treacă mingea de Iliev.
21:44 Meciul are ritm, însă parcă se joacă în gol. Deocamdată nu avem șanse clare de gol de nicio parte, disputa intensă e mai mult la centrul terenului.
21:17 Final de primă repriză! FC Botoșani a fost echipa clar mai bună, cu posesie, însă deocamdată fără posibilitatea de a desface o apărare aglomerată gândită de Șumudică. Astra a contat ofensiv rareori, Alibec este complet izolat în duelurile corp la corp cu Miron, iar Budescu nu e în joc.
21:06 Oros primește și el un cartonaș galben într-un meci extrem de fragmentat din cauza faptului că Radu Petrescu fluieră tot, ca în NBA.
20:54 Radu Petrescu are șanse mari să scape jocul din mână și e abia minutul 23. Alibec primește primul cartonaș galben pentru un fault la Golofca. Jucătorul botoșănean a mai fost faultat, în ultimele 5 minute, de două ori de către Morais, însă brazilianul a fost iertat de fiecare dată.
20:44 FC Botoșani și Astra joacă fotbal până acum, cu un sfert de oră după primul fluier. Săpunaru a ratat șansa deschiderii scorului, iar câteva minute mai târziu același fundaș l-a ținut de mână în propriul careu pe Astafei, însă centralul nu a acordat penalty.
20:30 A început meciul de la Botoșani, unul înaintea căruia moldovenii au o situație mult mai bună în clasament față de campioana în exercițiu.
FC Botoșani – Astra, ora 20:30, este meciul care încheie etapa a 13-a și turul de campionat.
Astra vine cu un moral după prima victorie din Europa League, succesul cu Viktoria Plzen, și speră să intre pe o pantă ascendentă și în întrecerea internă. Giurgiuvenii sunt pe locul 12, dar cu trei puncte poate urcă până pe poziția a noua.
Botoșani abordează confruntarea de pe locul 6, poziție de play-off și indiferent de rezultat își va păstra locul. Valeriu Iftime e sigur că Astra nu-i va pune mari probleme echipei lui Grozavu.
‘Nu prea am bătut Astra până acum și avem o ambiție a noastră să trecem de ei. Noi vrem să ajungem în play-off, dar nu ne gândim la titlu. Să reușim să ajungem în play-off, e foarte important. Nu cred că Astra mai are forța să ne surprindă și să ne bată”, a declarat Iftime la ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER